Spectacol total la Noaptea Cătanelor Negre

foto: Mesagerul de BN

Fac ce fac luptători de la clubul năsăudean Cătanele Negre şi continuă să menţină deja tradiţionala gală de kickboxing la standardul de cel mai important eveniment sportiv din Ţara Năsăudului. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă noaptea, când, cea de-a treia ediţie a Nopţii Cătanelor Negre, a impresionant numeroasa asistenţă prin modul profesionist de organizare şi, implicit, prin spectacolul din ring, întrecere condimentată cu sudoare, sânge şi dăruire. De-a lungul a aproape şase ore, numele cunoscute şi-au arătat clasa în cadrul meciurilor arbitrate de Ionuţ Puca, Markus Bela, Dan Coşei, Claudiu Pop, Sebastian Crişan, Paul Florian şi italianul Angelo Baglio, în timp ce anouncerul galei a fost cunoscutul Dinu Sfintean. Spectacolul a venit din multele knockout-uri, lovituri devastatoare care au ridicat sala efectiv în picioare. A fost cazul în partida pentru titlul naţional WMTI Pro, meci în care în care favoritul gazdelor – “cătana” Ilie Morar, a fost scurtcircuitat în repriza a doua de cel care şi-a apărat pentru a treia oară centura de campion: Tiberius Udrescu de la Kosei Kombat Gym Orşova. De o trataţie similară a avut parte şi un alt năsăudean, Mihai Drăgan, luptător bine cotat care, din nefericire, tot în runda cu numărul doi, a fost trimis pentru câteva secunde în lumea viselor de, e drept, un sportiv bine cotat în branşă “Spartanul” Izidor Bunea de la Sibiu.

Un moment dramatic s-a petrecut într-un alt meci vedetă a serii, partida pentru titlul de campion european de juniori WFC dintre italianul Federico Agostino, şi craioveanul Ionuţ Cătălin Oprea, atunci când, în repriza a treia, românul a fost nevoit să abandoneze deoarece a suferit o accidentare urata la genunchiul drept. A fost nevoie de experienta de legionar a lui Markus Bela pentru a pune la loc genunchiul sportivului deoarece echipa medicala sugera operatie in regim de urgenta.

Nu au lipsit nici gesturile nesportive: clujeanul Andrei Dărămuş fiind descalificat după ce l-a lovit cu capul în gură pe timişoreanul Alin Maurer, imediat după s-a auzit gongul de final al rundei a doua, un gest incredibil de inutil întrucât clujeanul îşi dominase clar adversarul până în acel moment. Luptele care au aprins la fel de tare tare spiritele în rândul spectatorilor au fost luptele cu reguli de MMA. În primul dintre aceste meciuri, în “catfight-ul” fetelor, Alice Ardelean de la Kudokai Sibiu a învins-o prin KO pe arădeanca Roxana Crişan, după care au venit două confruntări pe cinste între “coloşi”. Campionul Ungariei – Gustav Dietz, l-a rezolvat după o priză dureroasă a braţului, (în repriza a doua) pe orădeanul Sergiu Breb, acesta din urmă fiind răzbunat câteva minute mai târziu de către Tolea Ciumac, învingător la puncte în faţa unui alt campion maghiar: Zsolt Zathureczky. Chiar dacă a avut o rană urâtă sub ochiul drept, Tolea a câştigat prin ambiţie, victoria putând fi obţinută chiar prin KO însă adversarul său a fost salvat de două ori de gong după ce fusese fixat la podea. De remarcat şi faptul că gala de la Năsăud a fost onorată de prezenţa (în calitate de antrenor) a unor vedete de primă mână a kickboxului românesc: Sandu Lungu, Ioan Pascu (cei care au făcut premierea la meciurile pentru centurile amintite) şi Ciprian Sora. Ioan Pascu s-a folosit pentru prilej pentru a anunţa că de anul viitor va fi competitor în cea mai celebră ligă a sporturilor dure de contact – Ultimate Fighting Championship (UFC). În altă ordine de idei, invitaţii vedetă s-au folosit de discursuri pentru a lăuda la superlativ Noaptea Cătanelor Negre, în special munca depusă de staff-ul condus de avocatul Stelian Moldovan. Onorat de aprecieri, Stelian Moldovan a mulţumit tuturor pentru participare, anunţând de pe acum revederea la ediţia de anul viitor. Ca o concluzie, gala Cătanelor Negre 2014 a lăsat o impresie deosebită prin modul profesionist în care a fost organizată, ea putând candida categoric la evenimentul sportiv al anului din Bistriţa-Năsăud. Iată rezultatele complete ale galei:

Strugari Ghiţă (Cătanele Negre) a câştigat la puncte în faţa lui Magyary Mihai (New Era Mediaş)

Lazăr Adrian (New Era Mediaş), victorie la puncte contra lui Moldovan Mihai (Cătanele Negre Năsăud)

Furdui Vlad (Gladiators Gym Deva) a fost învins la puncte de Brejan Cristian (CS Firekick-boxing Gherla)

Şuteu Alexandru (New Era Mediaş) a fost învins la puncte de Perşa Raul (Cătanele Negre Năsăud)

Şimon Ovidiu (Kyo Gym Satu Mare), victorie la puncte în faţa lui Baias Adrian (Profesional Fight Gym Bistriţa)

Călina Cătălin (Cătanele Negre Năsăud), câştigător la puncte contra lui Moldovan Horaţiu (New Era Mediaş)

Breban Cătălin (Pro Gym Zalău) a fost învins de Fluireaş Dragoş (Tengu Cluj)

Nuţ Scar Bogdan (Tengu Cluj), victorie la puncte în faţa lui Claudiu Marinescu

Ioan Vrânceanu (Kudokai Sibiu) a fost învins prin KO de către Andrei Pisari (Tengu Cluj)

Filimon Cristian (Hercules Gym Timişoara) a fost învins la puncte de Anghel Cardoş (Kyo Gym Satu Mare)

Giurgiu Adrian (Knock Down Timişoara) a fost învins la puncte Băcilă Livius (Tengu Cluj)

Maurer Alin a câştigat prin descalificare lui Andrei Dărămuş (Tengu Cluj)

Udrescu Tiberius (Cosei Gym Orsova) l-a învins prin KO pe Morar Ilie (Cătanele Negre Năsăud)

Vasinca Andrei (Kudokai Atlassib Sibiu) a fost învins la puncte de Flavius Poruţiu (MMA Transilvania)

Lupu Alexandru (Power Gym Craiova) a fost învins prin KO de către Dorin Stan (Tengu Cluj)

Cristian Spetcu (Academia Ciprian Sora) a câştigat la puncte în faţa lui Duţă Răzvan (Respect Gym)

Oprea Cătălin Ionuţ (Power Gym Craiova) a fost învins prin abandon de către Federico Agostino (campion european WFK)

Brancu Ilie (Hercules Gym Timişoara) a fost învins la puncte de Cosmin Ionescu (Absoluto BJJ Bucureşti)

Ciprian Şchiopu (Respect Gym Bucureşti) a fost învins la puncte de Lazăr Daniel (Academia Ciprian Sora)

Bunea Izidor (Kudokai Atlassib) Sibiu) a câştigat prin KO contra lui Drăgan Mihai (Cătanele Negre Năsăud)

Alice Ardelean a câştigat prin KO în faţa Roxanei Crişan (Metalbox Arad)

Gustav Dietz (campion MMA Ungaria) l-a învins prin KO pe Sergiu Breb (Academia Sandu Lungu)

Tolea Ciumac a câştigat la puncte în faţa lui Zsolt Zathureczky

Mesagerul Nasaudean