1. MMA-ul are un set strict de reguli
O concepţie greşită obişnuită cu privire la MMA este că totul este permis, probabil din cauza începuturilor MMA-ului precum şi alte sporturi nereglementate din lumea artelor marţiale. Totuşi acest lucru este fals, Regulamentul Unificat al MMA-ului include, printre altele:
- Fără lovituri în spatele capului
- Fără manipulări ale încheieturilor
- Fără lovituri în zona inghinală
- Fără smulgerea părului, a dinţilor sau introducerea degetului sau degetelor în gură şi tragere.
- Fără lovituri în zona capului asupra unui oponent care se află la sol
- Un competitor poate recunoaşte înfrângerea şi poate opri meciul ‚lovind uşor’ oponentul sau salteaua sau printr-un avertisment verbal
- Runde determinate de timp
- Clase de greutate
2. MMA-ul are câteva leziuni serioase
Contrar credinţelor obişnuite, statisticile internaţionale arată că atleţii de elită ce participă la meciuri de MMA au mai puţine şanse să fie răniţi grav decât în cadrul altor sporturi de contact precum hochei pe gheaţă, box şi fotbal american. De ce? Există trei motive principale:
- Un atlet MMA la nivel profesionist are aproximativ 12-14 sesiuni de antrenament pe săptămână dar doar 1-3 meciuri pe an. Forma fizică necesară pentru a avea succes în competiţie este foarte importantă, aşadar fiecare atlet va avea perioade lungi de odihnă şi antrenament între fiecare meci. Comparaţi asta cu hocheiul pe gheaţă unde majoritatea echipelor au unul sau mai multe meciuri pe săptămână, în mai mult de jumătate de an.
- Atleţii din cadrul MMA-ului profesionist sunt examinaţi de medici înainte, în timpul şi după competiţii. Dacă un atlet are o leziune ce îl va împiedica să performeze în timpul verificării medicale dinaintea meciului, acesta nu va avea voie să participe pentru a fi protejat. În plus, dacă un atlet este rănit în timpul competiţiei, acesta va primi o suspendare medicală, ce îl va împiedica să aibă contact în timpul antrenamentului până la momentul potrivit sau până ce îi permite medicul.
- Cel mai important motiv este că un atlet MMA de elită este instruit să fie atât ofensiv cât şi defensiv, ştiind astfel cum să se protejeze. Comparaţi asta cu o abordare nedreaptă atunci când încercaţi să marcaţi în fotbal sau cădeţi accidental de pe cal atunci când săriţi peste un obstacol fix în timpul unei curse ecvestre. Un motiv pentru care leziunile sunt relativ scăzute în MMA este că acesta este un sport unde sunteţi pregătiţi pentru impact, nu unde obiectivul principal este altul şi vă puteţi răni în timpul activităţii.
3. Atleţii sunt grupaţi în mod egal în MMA
Există profesionişti care realizează meciuri profesioniste şi se asigură ca în fiecare clasă de greutate există oponenţi egali.
4. MMA-ul nu este doar pentru atleţii de elită
Pe măsură ce sportul a progresat, la fel s-a şi răspândit. Iniţial, cei ce luptau în MMA veneau din alte discipline de arte marţiale şi utilizau tehnici cu care erau confortabili atunci când întâlneau un oponent ce putea proveni din altă disciplină. Dar pe măsură ce MMA-ul se dezvoltă şi pe măsură ce atleţii devin mai complecşi, la fel se întâmplă şi cu mişcarea de bază a sportului. Atleţii văzuţi la televizor reprezintă doar un mic procent din toţi cei care practică MMA-ul în toată lumea. MMA-ul este în mod absolut un sport ce poate fi început la o vârstă fragedă, singura diferenţă fiind restrcţiile asupra tehnicilor – cu cât practicantul este mai tânăr şi mai puţin matur, cu atât mai puţin contact total este permis.
5. MMA-ul are un fundament stabilit
MMA-ul poate fi un sport nou în sensul că unica combinaţie de tehnici şi regulamente nu este mai veche de câteva zeci de ani. Dar MMA-ul nu este nou în sensul că este construit pe tehnici şi regulamente pentru sporturi deja stabilite din care cinci din cele mai importante sunt sporturile Olimpice – boxul, luptele greco-romane, luptele libere, judo şi taekwondo.
