Muay Thai sau boxul thailandez, sport national thailandez, este un stil de lupta din categoria artelor martiale, care implica doar pumnii, picioarele, coatele si genunchii.
Muay Thai, tradus mai larg înseamna modul de a lupta om la om fara arme al thailandezilor. În ultima vreme, termenul a dobândit o conotatie de “sport sângeros”, “lupta brutala” sau chiar “lupta fara reguli”, lucru destul de adevarat cu numai câteva generatii în urma.

Muay Thai înseamna, daca depasim cliseele vehiculate în filmele de arte martiale, poate cea mai complexa si completa arta a luptei om la om prin schimb de lovituri. În Thailanda el mai este denumit “arta celor 8 arme”, aceasta referindu-se la posibilitatea luptatorilor de a utiliza aproape tot ce poate fi “proiectil”, într-o lupta : pumnii, picioarele, coatele si genunchii. În paralel cu lupta fara arme, în Thailanda se studiaza Krabbi Krabbong – arta luptei cu arme albe, derivata din armele traditionale utilizate în Evul Mediu, precum si multe discipline anexe – tehnica proiectiilor, procedeelor articulare si luptei la sol, masaj, medicina luptatorilor, tehnici de meditatie, sportul având dintotdeauna o conotatie religioasa si rituala în tara de origine.

Originile Muay Thai si spiritul sau national

Asia de Sud-Est este o zona cu o istorie tumultuoasa. Cu totul altceva decât “splendida izolare” a imperiului insular japonez, unde generatii întregi au petrecut secole în lupte civile si rivalitati intestine dar fara nici o amenintare la structura statului însusi. Thailanda, zona continentala înconjurata de dusmani puternici, care i-au râvnit si bogatiile si pozitia strategica, a fost amenintata nu o singura data de disparitia ca stat, sub impactul razboaielor nemiloase cu vecinii.
Dar… aceasta tara pe care europenii o considerau înapoiata si poate chiar este înca din punctul de vedere al unei economii sarace, nu a putut fi niciodata transformata nici în colonie, nici în dominion si chiar scurta perioada de protectorat britanic s-a dovedit neproductiva pentru marele imperiu mondial care era Anglia! Ceea ce spune mult despre caracterul neîmblânzit, mândru, puternic înradacinat în valorile proprii ale localnicilor! Desigur, s-au scris si s-ar putea scrie carti despre aceasta istorie, uneori cruda, dar de cele mai multe ori plina de maretie, însa pentru noi este poate mai important sa întelegem spiritul care anima, din cauza istoriei din spate, Muay Thai, de atunci pâna azi.

Din trecutul agitat al tarii au rezultat traditii foarte individualizate si diferite de ale sistemelor martiale japoneze si chineze. Un feudal japonez sau un nobil al vastului imperiu chinez nu puteau avea sub nici o forma o gândire “democratica” asupra artelor martiale, întrucât în Japonia aceasta ar fi însemnat accesul la secretele martiale al unui rival gelos, iar în China – o amenintare la adresa statului imperial atotputernic. Nimic din acestea în Thailanda. Armata si ulterior scolile de lupta, au fost organizate ca un sistem de masa, unde soldatul de rând mânuitor de baston putea oricând sa ia în mâini sulita, scutul si sabia celui din elita, daca acesta cadea si sa continue lupta. Muay Thai s-a dezvoltat din cauza acestei mentalitati într-un mod mai unitar, fiind lipsit de rivalitatile distructive dintre stiluri ale altor natiuni, iar statul a fost de cele mai multe ori o autoritate cooperanta, spre deosebire de situatiile foarte raspândite în alte tari, unde puterea politica persecuta la propriu practicantii de arte martiale. Autoritatea era certificata de rezultatele combative în beneficiul apararii tuturor si numai rareori de o putere politica partinitoare. În fata unor amenintari grave pentru toti, nu e loc de favoruri! Generalul putea oricând preda locul si raspunderea loctiitorului si razboiul cu aceasta masa de oameni dârji se termina numai când cadea ultimul dintre ei! Chiar cu regele cazut în prizonierat (cum s-a si întâmplat chiar la debutul legendei Muay Thai de azi), cotropitorii aveau de-a face cu o întreaga natiune ramasa în lupta, nu cu un cadavru decapitat. În acest mod, conceptia despre sporturi de lupta în Thailanda îsi are originea într-un fel mult mai pragmatic si mai putin politic de a privi lupta. De unde si dispretul celor mai multi thailandezi pentru orice ierarhie de valori care nu provine din lupta însasi. “Centura se afla în ring” e un slogan însusit cu mândrie de thailandezi si singurul mod de a adjudeca un grad de maestru al sportului este de a fi luptator sau de a confectiona luptatori. Poti fi oricât de faimos în tara de origine, ca sa fii respectat în sport, exista un singur mod : a urca în ring si a lupta, tu însuti, sau oamenii scoliti de tine. Oameni fair-play de altfel si pasionati de adevarul sportului, înainte de adevarul originii sau politicii, thailandezii vor aplauda cu tot atâta energie pe strainii buni în Muay Thai ca si pe vedetele proprii…

Legenda Muay Thai a aparut si s-a forjat spre formele de azi dintr-un asemenea mediu, unde valoarea era de la sine inteleasa pentru ca singurul certificat al valorii era Muay Thai la forme de lupta practicate cu milenii în urma si disciplinele de lupta om la om sunt practic la fel de vechi în zona, ca umanitatea însasi. Istoria scrisa, care s-a putut pastra (cu exceptia unor fragmente) numai dupa perioada Ayutthaya (1767) datorita distrugerii arhivelor si multor alte surse de marturii în ultima invazie birmana, duce la razboiul nemilos între Thailanda, pe atunci numita Regatul Siam si dusmanul “traditional”, Birmania. Birmanezii revendica de altfel ca Muay Thai nu este nimic altceva decât forma modificata a boxului birmanez, aceeasi revendicare apartinând si Cambodgiei fata de foarte asemanatorul box cambodgian. Poate ca da, poate ca nu… Evenimentele de atunci sunt uneori greu de pus în lumina într-un mod univoc.

Partea veche a istoriei Muay Thai se pierde în negura timpurilor. Se stie ca regele Naresuan, cel mai faimos monarh al dinastiei Ayutthaya, cu 35 de regi între 1350-1767 (Naresuan a domnit la jumatatea secolului al XVI-lea), a fost ostatec în Birmania ca tânar print mostenitor si s-a impus în fata luptatorilor birmani prin arta superioara a luptei om la om. Exista si multe alte evidente fragmentare ale practicarii artelor martiale la nivel national în perioada veche a istoriei Siamului. Ulterior, Birmania a invadat Thailanda si a distrus dinastia Ayutthaya. Dar si atunci, un prizonier de razboi Thai, face performanta incredibila, la un festival al luptelor organizat de regele birman, învingând 10 dintre cei mai buni birmani, unul dupa altul, atragându-si favoarea regelui inamic însusi. Acesta era Khanomtom, luptator cu care Muay Thai intra în perioada istoriei scrise si a marturiilor consemnate de cronici. De la mijlocul secolului 18 pâna acum, când au avut loc aceste evenimente, au trecut aproape 300 de ani si totusi toti practicantii de azi privesc personajele acestei perioade neguroase ca pe adevarati eroi nationali, carora li s-au închinat temple, aproape ca unor semizei ai antichitatii. Birmania si Cambodgia, tari mai vitregite de soarta pentru ca nu si-au putut pastra asa usor continuitatea politica, au conservat pâna azi forme de lupta mai aproape de vremurile primitive, unde “echipamentul” seamana cu cel din Muay Thai de pe vremuri, iar luptele au conotatia originara – “învingator e cel care ramâne în picioare”. Dispretuite sau persecutate în perioada moderna, ele nu au beneficiat de statutul de recunoastere si organizare nationala al Muay Thai si de aceea sunt mai putin cunoscute. Însa azi aceste discipline tind sa intre în coexistenta mai putin dusmanoasa cu Muay Thai, care odinioara era instrumentul de lupta al rivalilor thailandezi si sa capete si ele un caracter mai putin razboinic si mai mult sportiv.
Ca patrimoniu cultural, Muay Thai este revendicat si legitimat ca sport national al Thailandei. Sunt sute de mii de practicanti în tara de bastina – majoritatea luptatori cu statut profesionist sau în devenire. Atât casa regala, prin însusi regele si printul mostenitor, cât si preotii buddhisti, sunt parte integranta din autoritatile tutelare ale Muay Thai de la origini pâna azi. “Cupa regelui”, “Cupa reginei”, “Cupa principelui mostenitor” si alte evenimente patronate de personalitatile politice ale tarii sunt evenimente care dobândesc prestigiu international, fiind locul unde se formeaza cariere spectaculoase si se dobândeste un renume, cel putin pentru Thailanda, ridicat la statut de legenda. Exista milioane de practicanti si fani în toata lumea, iar unele formate profesioniste derivate din Muay Thai sunt printre cele mai populare emisiuni TV de sporturi de lupta, încât se poate vorbi de un adevarat fenomen media.

Tehnicile Muay Thai

Pâna în anii ’30 ai secolului trecut, Muay Thai era practicat în forme foarte dure, cu foarte putine limitari. Erau permise loviturile în orice organe vitale, inclusiv genitale, o gama mult mai vasta de proiectii decât azi, protectiile erau practic inexistente cu exceptia unor bandaje din sfori sau fâsii de piele învelite în jurul pumnului si uneori a unei parti a antebratelor. Acestea mai degraba limitau accidentarile celui care lovea, decât ale celui care era lovit… cu atât mai mult cu cât se adaugau materiale abrazive pentru a spori efectul de a taia pielea sub lovitura ! Desigur, numarul luptelor terminate cu uciderea sau ranirea grava a luptatorilor era mare. Odata cu acceptarea altor norme sociale, mai aproape de modernitate, tinzând sa puna viata umana la alte valori decât în perioadele de neîncetate razboaie ale trecutului, Muay Thai a devenit un sport. Foarte dur, dar cu norme de siguranta care, paradoxal, îl fac mai putin periculos decât multe sporturi considerate inofensive – decesele accidentale sunt mai putine decât în rugby sau fotbalul american, de exemplu. Dar lupta ramâne lupta si cine se urca în ring contra unui thaiboxer experimentat fara sa stie ce face, va avea de stat acolo foarte putin timp în picioare !

Muay Thai modern limiteaza proiectiile – si anume luptatorii nu au permisiunea de a trimite adversarul la sol decât într-un numar foarte mic de situatii si cu un numar foarte limitat de procedee, iar lupta nu continua la sol. Sunt interzise de asemenea procedeele apartinand de sfera “trânte – lupte libere – judo”, adica sugrumari, procedee articulare sau lovirea adversarului la sol ca în formele de lupta mixta gen “Mixed Martial Arts”. Muay Thai este deci un sport de lupta “stand-up” adica unde se practica numai schimbul de lovituri în picioare, fiind însa aproape cel mai permisiv si dur dintre cele de acest tip, existente.

Principalele norme de siguranta actuale sunt limitarea duratei luptei, introducerea reprizelor si a pauzei de sfârsit de repriza, a categoriilor de greutate, portul obligatoriu al manusilor de box, al protectiei dentare si cochiliei, prezenta arbitrului si interventia în momente critice, în mod similar cu boxul profesionist (numaratoare pâna la 8, daca sportivul e în dificultate, la 10 se declara KO), introducerea judecatorilor asfel încât se pot adjudeca victorii la puncte (în trecut, ca si în boxul european, lupta se desfasura pâna la incapacitatea sau abandonul unuia din luptatori). Meciurile în Thailanda au numai regim profesionist, notiunea de “amator” fiind practic o inventie recenta de origine europeana. Profesionistii lupta 5 reprize de 3 minute, cu pauze de un minut si jumatate. În regim amator (mai mult în Europa si pe scena internationala) sunt clase cu aceeasi semnificatie ca în fotbal – si anume, clasa “C” (similara întrutotul diviziei C), lupta în formatul a 3 reprize de 2 minute, clasa B (de tranzitie la profesionisti) – 5 reprize a 2 minute, iar meciurile profesioniste propriu-zise sunt considerate “clasa A” – similara din nou diviziei cu acelasi nume. În clasa C, loviturile de genunchi sunt uneori limitate ca tinta sau ca numar, iar cele de cot sunt interzise si în clasa B si în majoritatea meciurilor de clasa A din afara Thailandei, datorita frecventei mari a accidentelor induse de lovituri de cot.

Privit cu oarecare neîncredere de thailandezi, ca o diluare a sportului, formatul de amatori a fost sustinut de mai multe organizatii internationale formate în afara tarii de origine si chiar în Thailanda, prin promovarea de campionate de amatori. În ciuda unei oarecare reticente cu care au fost privite, ele au facut posibila patrunderea Muay Thai în tarile unde normele generale ale sportului de lupta sunt restrictive cu competitiile de acest fel, precum si o evolutie mai “blânda” a sportivilor din tari cu mai putina traditie înainte de a se putea lansa în scena profesionista. WMC (World Muay Thai Council) este la ora actuala organizatia principala, agreeata de guvernul thailandez, care supervizeaza meciurile profesioniste internationale de clasa A (ca o echivalare aproximativa, WMC este întrucâtva echivalentul FIFA pentru diviziile A nationale, desi pluralismul organizatiilor este mult mai mare decât în alte sporturi consacrate international).

Organizatiile de amatori au un statut mai putin clar, comunicate recente indicând ca autoritatile au agreeat functionarea unui corp mediator între organizatiile internationale pentru disciplina de amator

i, pentru a pune capat unor dispute destul de lungi privind legitimitatea sanctionarii Muay Thai de amatori. În formatul de amatori, protectiile sunt extensiv folosite (de unde neplacerea cunoscatorilor si puristilor Muay Thai profesionist, în a accepta aceste formate), si anume se folosesc casti, pieptare, protectii pentru tibie.