Bun venit in lumea artelor martiale unde evolutia se constata prin rezultatele sportivilor si prin calitatea lor umana.
Clubul Sportiv POWER GYM este un club relativ nou in peisajul artelor martiale de contact ,fiind fondat pe structura vechiului club sportiv SATORI cu specific karate-traditional (infiintat in anul 1991).
Ionuț Pucă, fondatorul clubului este fost practicant de karate,multiplu Campion National (1991,1992 si 1993) si medaliat cu Bronz la Campionatul European din 1993,presedintele departamentului de Thai-kickboxing din cadrul Federatiei Romane de Unifight,arbitru National si International k-1 rules.
Sala de antrenamente este dotata cu aparatura de fitnes,saci de kickboxing,instalatia de sunet,paduri si palmare profesionale iar antrenamentele sunt de o inalta tinuta sportiva,fiind caracterizate prin originalitate,lotul clubului fiind intr-o continua evolutie la toate categoriile de varsta:copii,juniori,seniori,atat la amatori cat si la sectiunea performanta si profesinonisti.
Dacă vrei să ni te alături, cu siguranță te va ajuta următoarea adresă:
https://powergymcraiova.net/contact/

Muay Thai sau boxul thailandez, sport national thailandez, este un stil de lupta din categoria artelor martiale, care implica doar pumnii, picioarele, coatele si genunchii.
Muay Thai, tradus mai larg înseamna modul de a lupta om la om fara arme al thailandezilor. În ultima vreme, termenul a dobândit o conotatie de “sport sângeros”, “lupta brutala” sau chiar “lupta fara reguli”, lucru destul de adevarat cu numai câteva generatii în urma.

Muay Thai înseamna, daca depasim cliseele vehiculate în filmele de arte martiale, poate cea mai complexa si completa arta a luptei om la om prin schimb de lovituri. În Thailanda el mai este denumit “arta celor 8 arme”, aceasta referindu-se la posibilitatea luptatorilor de a utiliza aproape tot ce poate fi “proiectil”, într-o lupta : pumnii, picioarele, coatele si genunchii. În paralel cu lupta fara arme, în Thailanda se studiaza Krabbi Krabbong – arta luptei cu arme albe, derivata din armele traditionale utilizate în Evul Mediu, precum si multe discipline anexe – tehnica proiectiilor, procedeelor articulare si luptei la sol, masaj, medicina luptatorilor, tehnici de meditatie, sportul având dintotdeauna o conotatie religioasa si rituala în tara de origine.

Originile Muay Thai si spiritul sau national

Asia de Sud-Est este o zona cu o istorie tumultuoasa. Cu totul altceva decât “splendida izolare” a imperiului insular japonez, unde generatii întregi au petrecut secole în lupte civile si rivalitati intestine dar fara nici o amenintare la structura statului însusi. Thailanda, zona continentala înconjurata de dusmani puternici, care i-au râvnit si bogatiile si pozitia strategica, a fost amenintata nu o singura data de disparitia ca stat, sub impactul razboaielor nemiloase cu vecinii.
Dar… aceasta tara pe care europenii o considerau înapoiata si poate chiar este înca din punctul de vedere al unei economii sarace, nu a putut fi niciodata transformata nici în colonie, nici în dominion si chiar scurta perioada de protectorat britanic s-a dovedit neproductiva pentru marele imperiu mondial care era Anglia! Ceea ce spune mult despre caracterul neîmblânzit, mândru, puternic înradacinat în valorile proprii ale localnicilor! Desigur, s-au scris si s-ar putea scrie carti despre aceasta istorie, uneori cruda, dar de cele mai multe ori plina de maretie, însa pentru noi este poate mai important sa întelegem spiritul care anima, din cauza istoriei din spate, Muay Thai, de atunci pâna azi.

Din trecutul agitat al tarii au rezultat traditii foarte individualizate si diferite de ale sistemelor martiale japoneze si chineze. Un feudal japonez sau un nobil al vastului imperiu chinez nu puteau avea sub nici o forma o gândire “democratica” asupra artelor martiale, întrucât în Japonia aceasta ar fi însemnat accesul la secretele martiale al unui rival gelos, iar în China – o amenintare la adresa statului imperial atotputernic. Nimic din acestea în Thailanda. Armata si ulterior scolile de lupta, au fost organizate ca un sistem de masa, unde soldatul de rând mânuitor de baston putea oricând sa ia în mâini sulita, scutul si sabia celui din elita, daca acesta cadea si sa continue lupta. Muay Thai s-a dezvoltat din cauza acestei mentalitati într-un mod mai unitar, fiind lipsit de rivalitatile distructive dintre stiluri ale altor natiuni, iar statul a fost de cele mai multe ori o autoritate cooperanta, spre deosebire de situatiile foarte raspândite în alte tari, unde puterea politica persecuta la propriu practicantii de arte martiale. Autoritatea era certificata de rezultatele combative în beneficiul apararii tuturor si numai rareori de o putere politica partinitoare. În fata unor amenintari grave pentru toti, nu e loc de favoruri! Generalul putea oricând preda locul si raspunderea loctiitorului si razboiul cu aceasta masa de oameni dârji se termina numai când cadea ultimul dintre ei! Chiar cu regele cazut în prizonierat (cum s-a si întâmplat chiar la debutul legendei Muay Thai de azi), cotropitorii aveau de-a face cu o întreaga natiune ramasa în lupta, nu cu un cadavru decapitat. În acest mod, conceptia despre sporturi de lupta în Thailanda îsi are originea într-un fel mult mai pragmatic si mai putin politic de a privi lupta. De unde si dispretul celor mai multi thailandezi pentru orice ierarhie de valori care nu provine din lupta însasi. “Centura se afla în ring” e un slogan însusit cu mândrie de thailandezi si singurul mod de a adjudeca un grad de maestru al sportului este de a fi luptator sau de a confectiona luptatori. Poti fi oricât de faimos în tara de origine, ca sa fii respectat în sport, exista un singur mod : a urca în ring si a lupta, tu însuti, sau oamenii scoliti de tine. Oameni fair-play de altfel si pasionati de adevarul sportului, înainte de adevarul originii sau politicii, thailandezii vor aplauda cu tot atâta energie pe strainii buni în Muay Thai ca si pe vedetele proprii…

Legenda Muay Thai a aparut si s-a forjat spre formele de azi dintr-un asemenea mediu, unde valoarea era de la sine inteleasa pentru ca singurul certificat al valorii era Muay Thai la forme de lupta practicate cu milenii în urma si disciplinele de lupta om la om sunt practic la fel de vechi în zona, ca umanitatea însasi. Istoria scrisa, care s-a putut pastra (cu exceptia unor fragmente) numai dupa perioada Ayutthaya (1767) datorita distrugerii arhivelor si multor alte surse de marturii în ultima invazie birmana, duce la razboiul nemilos între Thailanda, pe atunci numita Regatul Siam si dusmanul “traditional”, Birmania. Birmanezii revendica de altfel ca Muay Thai nu este nimic altceva decât forma modificata a boxului birmanez, aceeasi revendicare apartinând si Cambodgiei fata de foarte asemanatorul box cambodgian. Poate ca da, poate ca nu… Evenimentele de atunci sunt uneori greu de pus în lumina într-un mod univoc.

Partea veche a istoriei Muay Thai se pierde în negura timpurilor. Se stie ca regele Naresuan, cel mai faimos monarh al dinastiei Ayutthaya, cu 35 de regi între 1350-1767 (Naresuan a domnit la jumatatea secolului al XVI-lea), a fost ostatec în Birmania ca tânar print mostenitor si s-a impus în fata luptatorilor birmani prin arta superioara a luptei om la om. Exista si multe alte evidente fragmentare ale practicarii artelor martiale la nivel national în perioada veche a istoriei Siamului. Ulterior, Birmania a invadat Thailanda si a distrus dinastia Ayutthaya. Dar si atunci, un prizonier de razboi Thai, face performanta incredibila, la un festival al luptelor organizat de regele birman, învingând 10 dintre cei mai buni birmani, unul dupa altul, atragându-si favoarea regelui inamic însusi. Acesta era Khanomtom, luptator cu care Muay Thai intra în perioada istoriei scrise si a marturiilor consemnate de cronici. De la mijlocul secolului 18 pâna acum, când au avut loc aceste evenimente, au trecut aproape 300 de ani si totusi toti practicantii de azi privesc personajele acestei perioade neguroase ca pe adevarati eroi nationali, carora li s-au închinat temple, aproape ca unor semizei ai antichitatii. Birmania si Cambodgia, tari mai vitregite de soarta pentru ca nu si-au putut pastra asa usor continuitatea politica, au conservat pâna azi forme de lupta mai aproape de vremurile primitive, unde “echipamentul” seamana cu cel din Muay Thai de pe vremuri, iar luptele au conotatia originara – “învingator e cel care ramâne în picioare”. Dispretuite sau persecutate în perioada moderna, ele nu au beneficiat de statutul de recunoastere si organizare nationala al Muay Thai si de aceea sunt mai putin cunoscute. Însa azi aceste discipline tind sa intre în coexistenta mai putin dusmanoasa cu Muay Thai, care odinioara era instrumentul de lupta al rivalilor thailandezi si sa capete si ele un caracter mai putin razboinic si mai mult sportiv.
Ca patrimoniu cultural, Muay Thai este revendicat si legitimat ca sport national al Thailandei. Sunt sute de mii de practicanti în tara de bastina – majoritatea luptatori cu statut profesionist sau în devenire. Atât casa regala, prin însusi regele si printul mostenitor, cât si preotii buddhisti, sunt parte integranta din autoritatile tutelare ale Muay Thai de la origini pâna azi. “Cupa regelui”, “Cupa reginei”, “Cupa principelui mostenitor” si alte evenimente patronate de personalitatile politice ale tarii sunt evenimente care dobândesc prestigiu international, fiind locul unde se formeaza cariere spectaculoase si se dobândeste un renume, cel putin pentru Thailanda, ridicat la statut de legenda. Exista milioane de practicanti si fani în toata lumea, iar unele formate profesioniste derivate din Muay Thai sunt printre cele mai populare emisiuni TV de sporturi de lupta, încât se poate vorbi de un adevarat fenomen media.

Tehnicile Muay Thai

Pâna în anii ’30 ai secolului trecut, Muay Thai era practicat în forme foarte dure, cu foarte putine limitari. Erau permise loviturile în orice organe vitale, inclusiv genitale, o gama mult mai vasta de proiectii decât azi, protectiile erau practic inexistente cu exceptia unor bandaje din sfori sau fâsii de piele învelite în jurul pumnului si uneori a unei parti a antebratelor. Acestea mai degraba limitau accidentarile celui care lovea, decât ale celui care era lovit… cu atât mai mult cu cât se adaugau materiale abrazive pentru a spori efectul de a taia pielea sub lovitura ! Desigur, numarul luptelor terminate cu uciderea sau ranirea grava a luptatorilor era mare. Odata cu acceptarea altor norme sociale, mai aproape de modernitate, tinzând sa puna viata umana la alte valori decât în perioadele de neîncetate razboaie ale trecutului, Muay Thai a devenit un sport. Foarte dur, dar cu norme de siguranta care, paradoxal, îl fac mai putin periculos decât multe sporturi considerate inofensive – decesele accidentale sunt mai putine decât în rugby sau fotbalul american, de exemplu. Dar lupta ramâne lupta si cine se urca în ring contra unui thaiboxer experimentat fara sa stie ce face, va avea de stat acolo foarte putin timp în picioare !

Muay Thai modern limiteaza proiectiile – si anume luptatorii nu au permisiunea de a trimite adversarul la sol decât într-un numar foarte mic de situatii si cu un numar foarte limitat de procedee, iar lupta nu continua la sol. Sunt interzise de asemenea procedeele apartinand de sfera “trânte – lupte libere – judo”, adica sugrumari, procedee articulare sau lovirea adversarului la sol ca în formele de lupta mixta gen “Mixed Martial Arts”. Muay Thai este deci un sport de lupta “stand-up” adica unde se practica numai schimbul de lovituri în picioare, fiind însa aproape cel mai permisiv si dur dintre cele de acest tip, existente.

Principalele norme de siguranta actuale sunt limitarea duratei luptei, introducerea reprizelor si a pauzei de sfârsit de repriza, a categoriilor de greutate, portul obligatoriu al manusilor de box, al protectiei dentare si cochiliei, prezenta arbitrului si interventia în momente critice, în mod similar cu boxul profesionist (numaratoare pâna la 8, daca sportivul e în dificultate, la 10 se declara KO), introducerea judecatorilor asfel încât se pot adjudeca victorii la puncte (în trecut, ca si în boxul european, lupta se desfasura pâna la incapacitatea sau abandonul unuia din luptatori). Meciurile în Thailanda au numai regim profesionist, notiunea de “amator” fiind practic o inventie recenta de origine europeana. Profesionistii lupta 5 reprize de 3 minute, cu pauze de un minut si jumatate. În regim amator (mai mult în Europa si pe scena internationala) sunt clase cu aceeasi semnificatie ca în fotbal – si anume, clasa “C” (similara întrutotul diviziei C), lupta în formatul a 3 reprize de 2 minute, clasa B (de tranzitie la profesionisti) – 5 reprize a 2 minute, iar meciurile profesioniste propriu-zise sunt considerate “clasa A” – similara din nou diviziei cu acelasi nume. În clasa C, loviturile de genunchi sunt uneori limitate ca tinta sau ca numar, iar cele de cot sunt interzise si în clasa B si în majoritatea meciurilor de clasa A din afara Thailandei, datorita frecventei mari a accidentelor induse de lovituri de cot.

Privit cu oarecare neîncredere de thailandezi, ca o diluare a sportului, formatul de amatori a fost sustinut de mai multe organizatii internationale formate în afara tarii de origine si chiar în Thailanda, prin promovarea de campionate de amatori. În ciuda unei oarecare reticente cu care au fost privite, ele au facut posibila patrunderea Muay Thai în tarile unde normele generale ale sportului de lupta sunt restrictive cu competitiile de acest fel, precum si o evolutie mai “blânda” a sportivilor din tari cu mai putina traditie înainte de a se putea lansa în scena profesionista. WMC (World Muay Thai Council) este la ora actuala organizatia principala, agreeata de guvernul thailandez, care supervizeaza meciurile profesioniste internationale de clasa A (ca o echivalare aproximativa, WMC este întrucâtva echivalentul FIFA pentru diviziile A nationale, desi pluralismul organizatiilor este mult mai mare decât în alte sporturi consacrate international).

Organizatiile de amatori au un statut mai putin clar, comunicate recente indicând ca autoritatile au agreeat functionarea unui corp mediator între organizatiile internationale pentru disciplina de amator

i, pentru a pune capat unor dispute destul de lungi privind legitimitatea sanctionarii Muay Thai de amatori. În formatul de amatori, protectiile sunt extensiv folosite (de unde neplacerea cunoscatorilor si puristilor Muay Thai profesionist, în a accepta aceste formate), si anume se folosesc casti, pieptare, protectii pentru tibie.

Kickbox-ul a aparut in preajma anilor 1960 in Asia. A fost combinat de-a lungul timpului cu mai multe stiluri de arte martiale: Muay Thai, Karate , Tae Kwon Do, Kung Fu si Thai Box, Karate Kyokushin. Avantajele kick-boxului sunt ca este o metoda neegalata de auto-aparare completa si totodata s-a dovedit a fi o forma extrem de eficienta de formare profesionala, de fitness total.
Este un sport extrem de incitant, iar punctul culminant in spectaculozitate a fost aparitia K 1 , care este un sport de lupta, cu traditie dobandita din diferite stiluri ale artelor martiale, toate adaptate la o lupta moderna, cu o mare atragere la public, pentru determinarea celui mai bun luptator din lume „THE 1”.

Dupa origine putem impartii kickbox-ul in:
– Chinese Kick-boxing
– Japanese Kick – boxing
– Thai Kick- boxing
– American kick – boxing

Japanese Kick-boxing & American Kick-boxing

Acest stil a aparut in Japonia, in preajma anilor 1960, si este o ramura a Kick-box-ului “low-kick” sau “reguli orientale”. Provenind din Asia are la baza evolutia unor procedee imprumutate din karate si in special karate kyokushin . In regulile de kick-box low-kick, pe langa arsenalul de full-contact, sunt permise lovituri cu tibia pe coapsa atat pe exterior cat si pe interior.

Kickboxingul este o combinatie de arte martiale cu tehnici preluate din Muay Thai, Karate si Soringi Kempo . Sunt utilizate aceleasi tactici ca în Muay Thai dar si lovituri de “ciocan” cu antebratul. Asa cum am mai precizat, stilul a aparut la inceputul anilor 1960 in Tokio si s-a raspandit repede în restul tarii denumind acest sport Kick-Boxing. Noguchi Osamu este considerat parintele kick-boxului japonez. El a fost unul dintre cei mai proeminenti promotori de lupte în Japonia.
In ianuarie 1966 Noguchi a format JKBA ( Japan Kick-boxing Association, Asociatia de Kick-box din Japonia ). In ianuarie 1967, Noguchi si reprezentantii din Coreea de Sud, Filipine si Thailanda au constituit “Orient Kickboxing Association” (Asociatia de Kick-box Orientala). “Kick-boxul Japonez” devine un stil de lupta popular dupa 1966. In cursul anilor 80, WKA a fost singurul corp legal relevant pentru Kickboxing din Japonia. In anii 80 tarziu si primii ani 90, mai multe organizatii concurente WKA au aparut; sportul a atins noi culmi in anii 90 cu aparitia marilor evenimente din seria K-1 ( lupte sub reguli de Muay Thai modificate ), promovate de maestrul Ishii. In prezent seria K-1 este evenimentul de cel mai mare succes si cea mai bine platita competitie de profesionisti din lume in materie de Kick-box/Thai-box.

A doua orientare a acestui stil provine din America de Nord, in jurul anilor 1970, si este o varianta a Kick-box-ului “high-kick” sau full-contact. A aparut din artele martiale ( predominant karate si taekwondo ) modificate de practicanti din Europa si America, în dorinta de a crea un sport de ring bazat pe lovituri de picior din stilurile mentionate combinat cu tehnicile de brat din boxul clasic. A fost numit initial “full contact karate”, apoi “kick-box high kick” ( permitand lovituri de picior numai peste nivelul centurii ) sau, mai simplu, “full contact”.

Pionierii disciplinei sunt George Bruckner, fondatorul WAKO si organizatorul primelor evenimente sportive de gen la nivel mondial si Dominic Valera ( în Europa ) iar in SUA – Mike Anderson, Bill Wallace si Benny Urquidez. Termenul de full contact la anglosaxoni a devenit sinonim cu kick-box high kick.
Stilul de lupta Kick-boxing Karate este un sistem datorita deschiderii totale pe care o are, raportata la stilurile de lupta . Astfel datorita limitarilor impuse de fondator care incearca personalizarea stilului, cu anumite limite, care, o data depasite, nu se mai identifica cu standardele care particularizau stilul. Kick Boxing Karate este un sistem deschis, inovator, cu autocorectie. Kick-box si Kick-box Karate sunt unul si acelasi lucru.

Stilul de lupta Kick-box este latura pur sportiva a sistemului care pune accent exclusiv pe pregatirea pentru competitii sportive. In Kick-box este interzis, în cea mai mare parte, portul centurilor colorate. Centurile nu au nici o importanta, conteaza doar ceea ce poti face cu ceea ce cunosti.
Kick-box Karate este un sistem martial si sportiv in egala masura. Caracterul martial si sportiv se preda în cadrul cursurilor specifice. La initiere se pune accent pe autoaparare, trecand gradat spre lupta de ring specifica Kick-boxului. In cadrul sistemului Kick-box Karate se acorda centuri colorate.
Pentru a micsora distanta dintre ceea ce cunosti si ceea ce poti face cu ajutorul cunostintelor, sistemul Kick-box Karate a creeat o serie de competitii.

La inceputurile dezvoltarii stilului de Kick-box Karate, luptele se desfasurau doar in forma Full Contact, pe tatami fiind permise loviturile chiar cu adversarul cazut la sol, nu exista limita de timp,luptele luau sfarsit doar cand adversarul era invins prin ko sau abandona meciul. Cu timpul, pentru a permite cat mai multor persoane participarea la competitii, s-au creat competii specifice, cu protejare mare. S-au introdus tibiere, cochilii, proteze dentare, botosei, vesta piept, casca cu viziera, protectie antebrate etc.

În SUA si Europa de Vest numarul organizatiilor de Kick-box Karate este mare, existand organizatii pentru profesionisti, pentru amatori si mixte. Capitala mondiala a Kick Box-ului profesionist este Las Vegas .In competitiile de lupte fara reguli sau cu minimum de reguli, precum UFC, K1, Pancratiu etc, se observa ca majoritatea celor care ajung în sferturi, semifinale si finale sunt luptatori de Kick-box Karate. In ultimul sfert de secol, kick-boxul s-a dezvoltat constant la nivel mondial.

Scurt istoric al evolutiei Kick-boxului de la aparitia sa pana în prezent:
In anul 1968 in Texas-orasul San Antonio: a fost realizata prima incercare de competitie Full Contact Karate.
In anul 1970 Joe Lewis a sustinut primul meci de kick-box american recunoscut oficial, devenind astfel primul campion de Kick-box de categorie grea din SUA.
In 1970, Full Contact Kick-box a invadat America.
Promotorul din Los Angeles Lee Faulkner a fondat U.S. Kick-Boxing Association.
In anul 1973 în Ocean City, Maryland, a avut loc campionatul de Kick-box.
In anul 1974 In Los Angeles un impresar de succes Mike Anderson, un super multiplu campion de Karate, Joe Lewis si multi altii, fac, ca din acest moment, sa se vorbeasca pretutindeni despre Full Contact Karate.
In anul 1975 sistemul se stabilizeaza. Se adopta denumirea de All Style Karate pentru a arata o deschidere catre toate stilurile care doresc sa lupte in sistem Full Contact si caracterul sistemului este cel al artelor martiale.
In anul 1981 denumirea de Karate Sportiv este preluata de multe organizatii,demonstrand caracterul sportiv al acestei lupte .
In anul 1984 la propunerea impresarilor, in scopul cresterii cotelor financiare oferite luptatorilor profesionisti de Karate Full Contact, se adopta denumirea de Kick-box si lupta se muta in ringul de box. Forul mondial adopta denumirea de “World Style Kick Boxing Organisation” adica W.A.K.O. Este ales presedinte italianul Enio Falsoni si vicepresedinte “The King” Dominique Valera.
WAKO si-a inceput activitatea in Europa in anul 1976. Aceasta organizatie are azi 83 de tari afiliate pe 5 continente. WAKO conduce cele mai puternice organizati de kick-box nationale. Multe din acestea sunt recunoscute de comitetele olimpice nationale.
Azi WAKO conteaza pe o piata numarand aproximativ 1.200.000 de participanti in numai putin de 600 de cluburi din lume.
Sunt organizate anual mai mult de 1000 de evenimente sportive profesioniste.
WAKO este cunoscuta ca organizatia principala europeana si mondiala de kick-box, incluzând si diviziunea WAKO- pro.
WAKO- pro este divizia luptatorilor profesionisti. Ea a debutat în 1991 si in scurt timp a devenit corpul principal profesionist in Europa, Asia, America de Sud, Caraibe si Orientul Mijlociu. În SUA ,unde organizarea sportului are forme diferite, WAKO este sustinut de organizatia KRANE. Reprezentantul WAKO în SUA este Don Rodrigues.

În 1990 delegatia romana pleaca in Franta, Paris unde are loc un stagiu/seminar de pregatire.Se obtine confirmarea delegatiei de catre Dominique Valera, in acelasi an la Madrid în Spania. Delegatia obtine confirmarea presedintelui mondial de Kick Box. Gradele obtinute sunt: Doiciu Gheorghe – 4 Dan Kick Boxing Karate, Boldea Mircea – 4 Dan Kick Boxing Karate si cate 1 Dan obtin Andrei Mitrache si Argentina Boldea.
– Organizatii care au fost: FFKA, IMF, IMTA, KICK, PKA, PKC, WKC.
– Organizatii din prezent: IKF, IMTO, ISKA, WAKO, WKA, WMC, WMTA, WPKL.

Desi a pornit ca si kick box, K1, a devenit un stil aparte, un sport de lupta, cu traditie dobandita din diferite stiluri de arte martiale, cum ar fi Karate, Kung Fu, Tae Kwon Do, Kick-box si Thai-box, toate adaptate la o lupta moderna, cu o mare atragere la public, pentru determinarea celui mai bun luptator din lume „THE 1”.

K de la Karate, K de la Kung-Fu, K de la Kick Box, K de la Kakutogi. 1 de la primul. Cel mai bun. Unicul. Acestea s-au vrut a fi atributele ascunse din spatele povestii de succes ale celui mai celebru turneu mondial al sporturilor de lupta. Intre faima si adulatie, scandaluri si contestari, legenda si adevar, K-1 continua sa fascineze atat generatiile de tineri, cat si cunoscatorii pasionati ai fenomenului. Ladies and Gentelmens, let’s get ready to rumbleeeeeeeee!

Ce este K1?
Cand cei mai buni luptatori ai disciplinelor de striking (sporturile de lupta in care se pune accentul pe lovituri) se intalnesc in mijlocul franghiilor care marginesc ringul, lupta se numeste K-1. Salile imense din Tara Soarelui Rasare, unde se desfasoara calificarile si finalele turneelor K-1, devin arhipline in mai putin de o ora, iar biletele se epuizeaza in ritm furibund cu saptamani sau luni inainte de inceperea meciurilor. Banii pusi in joc sunt de ordinul milioanelor de dolari, iar spectacolul se apropie deseori de perfectiune. Actorii sunt niste adevarate masini de administrat durere. Durere resimtita de adversari sub forma unor lovituri absolut devastatoare, aducatoare de K.O., responsabile de fracturi, rupturi musculare si contuzii. Aici intra doar campionii mondiali sau intercontinentali in sporturile de lupta in regim full-contact.

Nu trebuie sa fi un impatimit al Kick-Box-ului, Karate-ului sau San-Shou-ului pentru a fi atras de meciurile din K-1. Studiile sociologice au demonstrat in mod surprinzator ca marea majoritate a fanilor fenomenului este compusa din copii si tineri in cautarea unor modele de forta si putere, adolescente atrase de charisma unor luptatori total diferiti de boy-friend-ul astenic si emo de la liceu, si oameni obisnuiti, de la simpli muncitori la manageri de top si de la infractori de drept comun la profesori universitari. Un psiholog ar spune ca oamenii obisnuiti au fost sedusi dintotdeauna de vizionarea unei confruntari dure intre doi barbati masivi, cunoscatori ai tainelor de lupta, capabili sa-si administreze lovituri spectaculoase care ar ucide usor un om normal. Cu alte cuvinte, subconstientul oamenilor este innebunit dupa divertismenul livrat sub forma unor lupte nemaivazute. Iar K-1 asta face – ofera o forma de violenta controlata, perfect marketabila si extrem de gustata de o mare parte a societatii umane actuale.


Masutatsu Oyama, parintele scolii Kyokushin, ultimul mare Karate-ka al secolului XX

In anul 1993, Maestrul Kazuyoshi Ishii, unul dintre nenumaratii Karate-ka de prestigiu din Japonia, lanseaza un nou concept de infruntare publica intre practicantii de sporturi de contact de categorie grea. Valul care a urmat a intrecut si cele mai optimiste estimari ale lui Ishii. Acest Karate-ka de succes si-a inceput cariera martiala in cadrul celei mai puternice scoli de karate din acea perioada, Kyokushin-kai. Ajunge in prima instanta elev al nimeni altuia decat Masutatsu Oyama, parintele scolii Kyokushin, cel care a fost considerat de multi cunoscatori drept ultimul mare maestru de Karate al secolului XX. Ishii este insa atras de conceptiile unui alt celebru elev al Maestrului Oyama, Hideyuki Ashihara. Cand acesta paraseste Kokushin Karate pentru a-si forma propria scoala, denumita Ashihara Karate, Ishii il urmeaza. Colaborarea dintre cei doi “fugari” a durat doar cateva luni. La inceputul anului 1980, Kazuyoshi Ishii isi fondeaza noua scoala personala de Karate, denumita Seidokan (in traducere aproximativa, Drumul Corect), iar Seidokan a fost literalmente “samburele” din care a incoltit mai apoi Imperiul K-1. Succesul primelor turnee de Seidokan Karate s-a bazat pe “reteta” lui Ishii. Acesta a conceput un regulament hibrid intre regulile din Kyokushin combinate cu cele din Kick-Box. Cu alte cuvinte, luptele se desfasurau in ringuri de box, iar adversarii puteau folosi toata gama de tehnici permise din Kyokushin, alaturi de loviturile de brat la fata, interzise in Kyokushin. Pentru a remedia acest detaliu si a face in ultima instanta lupte cat mai spectaculoase si pe intelesul publicului occidental, Ishii introduce in premiera manusile de box, alaturi de un regulament foarte asemanator competitiilor de Kick-Box Low Kick. Ce putea fi mai atragator pentru spectatori decat aducerea in interiorul ringului a campionilor mondiali din cele mai diverse stiluri?

De fapt nu a fost chiar asa, multi reprezentanti ai artelor martiale traditionale refuzand sa-si trimita luptatorii in ringurile de K-1, motivand fie necunoasterea regulamentului, fie tradarea codurilor stravechi de lupta. Multi cunoscatori au tradus asta pur si simplu prin frica. Frica de a nu fi umiliti in ringul unde peste 85% din confruntari se sfarsesc prin K.O. In perimetrul de sase metri pe sase, au avut curajul sa intre doar marii campioni de Kyokushin, Seidokan, Kick-Box, Thai-Box sau San Shou. Evident si sumele imense de bani si-au spus un cuvant greu in acesta ecuatie. Meciurile, adevarate demonstratii de maiestrie si arta umana vie, sunt impartite in trei runde a cate trei minute fiecare. In caz de egalitate, se mai adauga doua runde. De cele mai multe ori, spectatorii nu apuca sfarsitul celor trei runde. Rata K.O.-urilor receptionate de nefericiti este de-a dreptul ametitoare. Pentru a creste spectaculozitatea confruntarilor, a fost conceput un regulament relativ simplu care sa accelereze probabilitatea unui knock out. Pentru siguranta luptatorilor, au fost eliminate proiectarile si lupta la sol, loviturile de cot, precum si cele administrate in articulatii, coloana vertebrala, ceafa sau testicole. Insa a ramas permisa avalansa de pumni si picioare la cap si la corp, alaturi de ucigatoarele lovituri cu tibia pe coapsa . Adaugati aceste date tehnice unor “munti” de peste 100 kilograme de oase si pachete de muschi bine antrenate, si veti avea o imagine despre explozia loviturilor de pumni si picioare din ringurile unde au loc intalnirile razboinicilor K-1.

Arsenalul unor gladiatori moderni

Principalul obiectiv al fiecarui luptator din ringurile K-1, este acela de a castiga prin K.O. sau decizia unanima a corpului de arbitri. Evident, toti cauta knock out-ul din mai multe motive, cel mai important fiind de ordin pragmatic, legat de piramidele K-1 din cadrul turneelor finale, cand luptatorii sunt nevoiti sa lupte mai multe meciuri in decursul aceleiasi seri. Un meci terminat in prima repriza prin K.O.-ul adversarului, te scuteste de eventuale accidentari care pot sa te scoata din forma in meciurile urmatoare, sau de calvarul celor trei reprize epuizante, care te storc de vlaga, lasandu-te fara de energie si explozie in meciurile urmatoare.
In plus, puterea de a scoate un adversar din lupta cu o singura lovitura decisiva, a fost cautata intotdeauna de ochii atenti ai lui Ishii si ai echipei sale. Cu alte cuvinte, daca esti un luptator spectaculos, faci spectacol si in ring, lumea se inghesuie sa te vada, tu devii un star, contractele tale de publicitate cresc, iar banii intra in conturile K-1. Tehnicile de brate sunt asemanatoare cu cele din box, directa, croseul, upper-cut-ul si jab-ul. Asemanarile insa se opresc aici, pentru ca garda si defensiva din box sunt sinucigase in ringurile K-1, dupa cum au dovedit meciurile unor fosti mari boxeri precum Francois Botha, Shannon Briggs, Ray Mercer sau Mike Bernardo. Toti acestia au fost masacrati de lovituri de picior, in fata carora nu au gasit solutii. Clinciul nu este permis, deoarece deseori luptatorii obositi sau cei care acuza lovituri, profita de clinci pentru a-si regla respiratia si a se odihni. In plus, clinciurile dese fragmenteaza meciul si scad spectaculozitatea. In K-1 ai voie sa te agati de adversar doar in momentul livrarii unei singure lovituri de genunchi. Toate aceste schimbari au dus la aparitia a noi strategii de lupta. Bunaoara, loviturile de picior se restrang doar la lovitura circulara pe interiorul sau exteriorul coapsei, loviturile frontale la abdomen si barbie, lovitura circulara de picior la cap sau gat, si lovitura prin intoarcere la ficat. Aceste tehnici de picior sunt cele mai uzitate, alaturi de tehnicile de box, luptatorii lucrandu-le in cadrul a sute de combinatii, timp de mii si mii de ore, pana cand le intra in reflexe.

Cei mai temuti luptatori sunt cei care stapanesc la perfectie temutele lovituri circulare cu tibia pe coapsa adversarului. Acestea sunt cunoscute sub titulaturile de “low kick” sau “gedan mawashi geri” in japoneza. Cei veniti din Kyokushin, Seidokan sau Muay Thai, si-au masacrat la propriu oponentii cu acesta tehnica simpla dar care, odata stapanita la perfectie, ofera un avantaj redutabil, fie in ring, fie in conditiile luptei de strada. Regretatul Andy Hug, mare campion K-1, facea ravagii cu al sau mawashi gedan. La fel stilistul Muay Thai, Peter Aerts, triplu campion K-1, ale carui puternice low kicks au dus deseori la ruperea muschiului cvadriceps al adversarilor. Sem Schilt, uriasul inalt de 2,12 metri inaltime, provenit tot din Kyokushin, la randul sau triplu campion K-1, a folosit deseori loviturile circulare de picior joase, pentru a-si castiga meciurile.

Cei 8 finalisti K-1 ai piramidei de la Yokohama din 2008

Spre disperarea lui Ishii, care initial isi dorise sa faca din K-1 un turneu in care stilistii de Karate sa domine celelalte stiluri, campionatele K-1 au ajuns sa fie castigate in mare parte de sportivii proveniti din Kick-Box si Thai-Box, campioni precum Ernesto Hoost, Buakaw Por Puramuk, Remy Bonjasky, Peter Aerts, Andy Souwer, Albert Kraus, Ray Sefo sau Mark Hunt. Secretul acestora a fost simplu, dar Ishii nu l-a anticipat la inceputurile K-1. Regulamentul intocmit de el semana picatura de apa cu regulamentul de lupta din Kick-Box, deci pe undeva sportivii proveniti din acesta directie aveau din start un avantaj natural, cunoscand tehnicile specifice. Absolut toti luptatorii K-1 sunt profesionisti care se antreneaza zilnic ore in sir pentru a excela cateva minute in ring. Nu se poate altfel. In K-1 pretul succesului este amar si are gust de sange si sudoare. Antrenamentele dure si luptele epuizante sunt meseria lor. Incepand de la regimul alimentar special, trec prin antrenamente variate de ridicat greutati, chiar si prin sesiuni de atletism si inot. Dar prioritatea o detin miile de ore de antrenament specific in care se “rup” la propriu sacii de box si pernele de lovit. Urmeaza sedinte interminabile in care se slefuieste tehnica de lovire si deplasare in ring, urmata de aprofundarea tacticilor si strategiilor diferite in functie de adversarii care urmeaza sa fie intalniti.
Olandezul Remy “The Flying Gentleman” Bonjasky, campion mondial K-1 in 2003, 2004 si 2008

Starurile K-1 si industria din jurul lor

Imperiul K-1 este foarte popular in Japonia, Coreea de Sud, Brazilia si Europa. Marile Turnee din Tokyo, Yokohama, Fukuoka, Osaka, Saitama si Fukuoka sunt transmise live prin Fuji Network in intreaga lume, iar prin sistemele Pay Per View si ESPN2 sunt vizionate de catre zeci de milioane de fani. In ultimii ani, canalul TV Eurosport si-a facut un bun obicei prin difuzarea galelor K-1 din intreaga lume. Totusi fenomenul K-1 isi traieste momentele de glorie maxima in imensele sali acoperite din metropolele Japoniei. Acolo se strang peste 70.000 de spectatori in cadrul turneeelor de calificare. Pretul biletelor sare deseori de 500 euro, dar acest amanunt pare sa nu deranjeze pe nimeni. Incurajati de succesul din tara-mama, consiliul K-1 a lansat promotii in intreaga lume. Astfel in prezent, se desfasoara, K-1 Paris, K-1 Amsterdam, K-1 Oceania, K-1 Seul si multe altele. Pariticipantii la K-1 sunt superstaruri inca dinainte de a ajunge in ringurile nipone. Regretatul Andy Hug multiplu campion de Kyokushin si campion K-1 in 1996, era preferatul spectatorilor niponi. Peter Aerts, Ernesto Hoost, Remy Bonjasky si Badr Hari sunt cele mai bune produse ale scolilor olandeze de Kick-Box. Jerome le Baner este de departe cel mai bun kick-boxer francez. Veteranii Ray Sefo si Mark Hunt sunt campionii Oceaniei. Glaube Feitosa si Francisco Filho Alves nu sunt doar cei mai buni luptatori ai Kyokushinului brazilian, ci si cei mai buni exponenti ai karateului full contact din toate timpurile.

Constienti de dorinta publicului nipon de a vedea luptatori cat mai masivi fizic, organizatorii au facut rabat de la calitate (spre indignarea cunoscatorilor) si au promovat o serie de colosi atehnici precum fostul jucator de fotbal american Bob Sapp, “monstrul” brazilian Montanha Silva, ex-sumotori-ul Akebono, precum si gigantul coreean inalt de 2,18 metri, Hong Man Choi. Succesul imens al intrecerilor, alaturi de spectaculozitatea unor lupte intre gigantii K-1 si adevaratii luptatori ai aceleiasi promotii, au dus la dezvoltarea unei adevarate industrii de facut bani. Astfel, promotorii K-1 au ajuns sa castige mai multi bani din vanzarea de jocuri de calculator, tricouri, mascote, brelocuri, postere cu luptatorii celebri decat din vanzarea de bilete. Bob Sapp, de exemplu, a ajuns milionar in urma reclamelor la guma de mestecat, pizza si aparate de ras, difuzate in Japonia si Coreea de Sud.

K-1 World MAX, divizia celor mici si aprigi

Succesul initial al K-1 s-a bazat pe aducerea in ring al luptatorilor de categorie grea si supergrea, deoarece la aceste categorii K.O.-urile au o frecventa mult mai mare datorita fortei dezvoltate in lovituri de catre luptatori masivi si tehnici in acelasi timp. Totusi, tehnicitatea, ritmul, cadenta si rezistenta luptatorilor din categoriile mici nu a ramas straine promotorilor K-1. Pentru a iesi in intampinarea unor luptatori de exceptie, dar a caror greutate nu depaseste 70 kilograme, K-1 a lansat o noua promotie dedicata exclusiv acestora. Deja celebra K-1 MAX (Middleweight Artistic Extreme) a reusit sa capteze in scurt timp atentia cunoscatorilor in domeniu. Multi dintre acestia declarand ca K-1 MAX ofera adevaratul spectacol de forta, viteza si tehnicitate. Spectacol pe care il oferea si categoria grea in anii de glorie ai unora precum Le Banner, Sefo, Aerts, Hoost sau Filho.

Elita luptatorilor din World MAX

Ritmul ametitor al schimbului de lovituri din ring, tehnicitatea incredibila, dinamismul neegalat al luptelor au dus in scurt timp la lansarea si consacrarea unor luptatori extraordinari. Oricine este familiarizat cu meciurile din K-1 MAX, va fi cucerit mai devreme sau mai tarziu de forta pumnilor grecului Michalis Zambidis, de loviturile incredibile de picioare executate din orice unghi de catre thailandezul Buakaw Por Pramuk, tehnica impecabila si tactica lui Andy Souwer, combinatiile brat-picior ale lui Albert Kraus, disciplina de ring si insistenta lui Masato, forta si agresivitatea lui Gago Drago sau curajul si tehnica desavarsita a noii senzatii, ucraineanul Artur Kyshenko.

Artur “White” Kyshenko (dreapta), nascut in 1986, campionul Ucrainei la Thai Box, finalist al K-1 World MAX in 2008

Contestari, Yakuza si Fiscul

Evident, un asemenea fenomen mediatic cu implicatii internationale atat economice, cat si sociale, nu pute sa scape de probleme si necazuri. Primii dezamagiti au fost spectatorii cunoscatori ai vechiului spritul al competitiei, care au reprosat conducerii K-1 ca nu a stiut sa aleaga noua generatie, o generatie ce nu se ridica la nivelul celor din anii de glorie. Tinere talente promitatoare precum Alexey Ignashov, Alexander Ustinov, Martin Holm sau Carter Williams s-au pierdut nemeritat in anonimat, in favoarea promovarii unor freak-show-uri, unde rolul principal era detinut de Hong-Man Choi sau Bob Sapp.

O alta lovitura de imagine si audienta receptionata in plin de K-1, a fost aparitia in paralel a fenomenului MMA, care literalmente i-a luat fata in ultimii ani. Turneele MMA, promovate in principal de PrideFc si UFC, prezinta lupte mult mai spectaculoase, unde protagosnitii au reguli mai libere si tehnici mai diverse. Evident premiile si banii din lumea MMA, eclipseaza in prezent sumele de bani vehiculate in K-1. In contrapartida, K-1 a lansat propria promotie de MMA, K-1 ROMANEX, promotie care nu s-a ridicat la nivelul rivalelor din domeniu. Alte probleme au venit din sfera finaciara, fondatorul Kazuioshi Ishii fiind condamnat de fiscul nipon pentru evaziune fiscala. Ishii a fost arestat pe baza zvonurilor privind implicarea sa in spalarea de bani si furtul unei sume de 530 milioane yeni. In ciuda acestei situatii, Ishii a iesit linistit din inchisoarea Shizuka, dupa o sedere de doar 2 luni. Initial primise o condamnare de 22 luni. Dar pentru prietenii Yakuza, 22 se traduce prin 2… Curtea a fost “nevoita” sa accepte faptul ca Ishii era un “cetatean model” in inchisoare, fiind eliberat pentru buna purtare.

Kazuyoshi Ishii, fondatorul K-1, in prezent un personaj controversat

Zvonurile despre legaturile stranse dintre Ishii si liderii Yakuza par a se adeveri. Presa nipona relata ca in momentul eliberarii, autoritatile mai aveau putin si-i cerau iertare in genunchi. Ca sa vedem pana unde merge influenta Yakuza, merita mentionat ca Ishii a primit din partea prestigioasei publicatii de arte martiale “Black Belt Magazine” titlul de “Man of the Year” in anul 2004. Noroc ca Ishii este un om modest – daca ar fi vrut, cu siguranta iesea “Man of the Year “ in fiecare an.