K de la Karate, K de la Kung-Fu, K de la Kick Box, K de la Kakutogi. 1 de la primul. Cel mai bun. Unicul. Acestea s-au vrut a fi atributele ascunse din spatele povestii de succes ale celui mai celebru turneu mondial al sporturilor de lupta. Intre faima si adulatie, scandaluri si contestari, legenda si adevar, K-1 continua sa fascineze atat generatiile de tineri, cat si cunoscatorii pasionati ai fenomenului. Ladies and Gentelmens, let’s get ready to rumbleeeeeeeee!

Ce este K1?
Cand cei mai buni luptatori ai disciplinelor de striking (sporturile de lupta in care se pune accentul pe lovituri) se intalnesc in mijlocul franghiilor care marginesc ringul, lupta se numeste K-1. Salile imense din Tara Soarelui Rasare, unde se desfasoara calificarile si finalele turneelor K-1, devin arhipline in mai putin de o ora, iar biletele se epuizeaza in ritm furibund cu saptamani sau luni inainte de inceperea meciurilor. Banii pusi in joc sunt de ordinul milioanelor de dolari, iar spectacolul se apropie deseori de perfectiune. Actorii sunt niste adevarate masini de administrat durere. Durere resimtita de adversari sub forma unor lovituri absolut devastatoare, aducatoare de K.O., responsabile de fracturi, rupturi musculare si contuzii. Aici intra doar campionii mondiali sau intercontinentali in sporturile de lupta in regim full-contact.

Nu trebuie sa fi un impatimit al Kick-Box-ului, Karate-ului sau San-Shou-ului pentru a fi atras de meciurile din K-1. Studiile sociologice au demonstrat in mod surprinzator ca marea majoritate a fanilor fenomenului este compusa din copii si tineri in cautarea unor modele de forta si putere, adolescente atrase de charisma unor luptatori total diferiti de boy-friend-ul astenic si emo de la liceu, si oameni obisnuiti, de la simpli muncitori la manageri de top si de la infractori de drept comun la profesori universitari. Un psiholog ar spune ca oamenii obisnuiti au fost sedusi dintotdeauna de vizionarea unei confruntari dure intre doi barbati masivi, cunoscatori ai tainelor de lupta, capabili sa-si administreze lovituri spectaculoase care ar ucide usor un om normal. Cu alte cuvinte, subconstientul oamenilor este innebunit dupa divertismenul livrat sub forma unor lupte nemaivazute. Iar K-1 asta face – ofera o forma de violenta controlata, perfect marketabila si extrem de gustata de o mare parte a societatii umane actuale.


Masutatsu Oyama, parintele scolii Kyokushin, ultimul mare Karate-ka al secolului XX

In anul 1993, Maestrul Kazuyoshi Ishii, unul dintre nenumaratii Karate-ka de prestigiu din Japonia, lanseaza un nou concept de infruntare publica intre practicantii de sporturi de contact de categorie grea. Valul care a urmat a intrecut si cele mai optimiste estimari ale lui Ishii. Acest Karate-ka de succes si-a inceput cariera martiala in cadrul celei mai puternice scoli de karate din acea perioada, Kyokushin-kai. Ajunge in prima instanta elev al nimeni altuia decat Masutatsu Oyama, parintele scolii Kyokushin, cel care a fost considerat de multi cunoscatori drept ultimul mare maestru de Karate al secolului XX. Ishii este insa atras de conceptiile unui alt celebru elev al Maestrului Oyama, Hideyuki Ashihara. Cand acesta paraseste Kokushin Karate pentru a-si forma propria scoala, denumita Ashihara Karate, Ishii il urmeaza. Colaborarea dintre cei doi “fugari” a durat doar cateva luni. La inceputul anului 1980, Kazuyoshi Ishii isi fondeaza noua scoala personala de Karate, denumita Seidokan (in traducere aproximativa, Drumul Corect), iar Seidokan a fost literalmente “samburele” din care a incoltit mai apoi Imperiul K-1. Succesul primelor turnee de Seidokan Karate s-a bazat pe “reteta” lui Ishii. Acesta a conceput un regulament hibrid intre regulile din Kyokushin combinate cu cele din Kick-Box. Cu alte cuvinte, luptele se desfasurau in ringuri de box, iar adversarii puteau folosi toata gama de tehnici permise din Kyokushin, alaturi de loviturile de brat la fata, interzise in Kyokushin. Pentru a remedia acest detaliu si a face in ultima instanta lupte cat mai spectaculoase si pe intelesul publicului occidental, Ishii introduce in premiera manusile de box, alaturi de un regulament foarte asemanator competitiilor de Kick-Box Low Kick. Ce putea fi mai atragator pentru spectatori decat aducerea in interiorul ringului a campionilor mondiali din cele mai diverse stiluri?

De fapt nu a fost chiar asa, multi reprezentanti ai artelor martiale traditionale refuzand sa-si trimita luptatorii in ringurile de K-1, motivand fie necunoasterea regulamentului, fie tradarea codurilor stravechi de lupta. Multi cunoscatori au tradus asta pur si simplu prin frica. Frica de a nu fi umiliti in ringul unde peste 85% din confruntari se sfarsesc prin K.O. In perimetrul de sase metri pe sase, au avut curajul sa intre doar marii campioni de Kyokushin, Seidokan, Kick-Box, Thai-Box sau San Shou. Evident si sumele imense de bani si-au spus un cuvant greu in acesta ecuatie. Meciurile, adevarate demonstratii de maiestrie si arta umana vie, sunt impartite in trei runde a cate trei minute fiecare. In caz de egalitate, se mai adauga doua runde. De cele mai multe ori, spectatorii nu apuca sfarsitul celor trei runde. Rata K.O.-urilor receptionate de nefericiti este de-a dreptul ametitoare. Pentru a creste spectaculozitatea confruntarilor, a fost conceput un regulament relativ simplu care sa accelereze probabilitatea unui knock out. Pentru siguranta luptatorilor, au fost eliminate proiectarile si lupta la sol, loviturile de cot, precum si cele administrate in articulatii, coloana vertebrala, ceafa sau testicole. Insa a ramas permisa avalansa de pumni si picioare la cap si la corp, alaturi de ucigatoarele lovituri cu tibia pe coapsa . Adaugati aceste date tehnice unor “munti” de peste 100 kilograme de oase si pachete de muschi bine antrenate, si veti avea o imagine despre explozia loviturilor de pumni si picioare din ringurile unde au loc intalnirile razboinicilor K-1.

Arsenalul unor gladiatori moderni

Principalul obiectiv al fiecarui luptator din ringurile K-1, este acela de a castiga prin K.O. sau decizia unanima a corpului de arbitri. Evident, toti cauta knock out-ul din mai multe motive, cel mai important fiind de ordin pragmatic, legat de piramidele K-1 din cadrul turneelor finale, cand luptatorii sunt nevoiti sa lupte mai multe meciuri in decursul aceleiasi seri. Un meci terminat in prima repriza prin K.O.-ul adversarului, te scuteste de eventuale accidentari care pot sa te scoata din forma in meciurile urmatoare, sau de calvarul celor trei reprize epuizante, care te storc de vlaga, lasandu-te fara de energie si explozie in meciurile urmatoare.
In plus, puterea de a scoate un adversar din lupta cu o singura lovitura decisiva, a fost cautata intotdeauna de ochii atenti ai lui Ishii si ai echipei sale. Cu alte cuvinte, daca esti un luptator spectaculos, faci spectacol si in ring, lumea se inghesuie sa te vada, tu devii un star, contractele tale de publicitate cresc, iar banii intra in conturile K-1. Tehnicile de brate sunt asemanatoare cu cele din box, directa, croseul, upper-cut-ul si jab-ul. Asemanarile insa se opresc aici, pentru ca garda si defensiva din box sunt sinucigase in ringurile K-1, dupa cum au dovedit meciurile unor fosti mari boxeri precum Francois Botha, Shannon Briggs, Ray Mercer sau Mike Bernardo. Toti acestia au fost masacrati de lovituri de picior, in fata carora nu au gasit solutii. Clinciul nu este permis, deoarece deseori luptatorii obositi sau cei care acuza lovituri, profita de clinci pentru a-si regla respiratia si a se odihni. In plus, clinciurile dese fragmenteaza meciul si scad spectaculozitatea. In K-1 ai voie sa te agati de adversar doar in momentul livrarii unei singure lovituri de genunchi. Toate aceste schimbari au dus la aparitia a noi strategii de lupta. Bunaoara, loviturile de picior se restrang doar la lovitura circulara pe interiorul sau exteriorul coapsei, loviturile frontale la abdomen si barbie, lovitura circulara de picior la cap sau gat, si lovitura prin intoarcere la ficat. Aceste tehnici de picior sunt cele mai uzitate, alaturi de tehnicile de box, luptatorii lucrandu-le in cadrul a sute de combinatii, timp de mii si mii de ore, pana cand le intra in reflexe.

Cei mai temuti luptatori sunt cei care stapanesc la perfectie temutele lovituri circulare cu tibia pe coapsa adversarului. Acestea sunt cunoscute sub titulaturile de “low kick” sau “gedan mawashi geri” in japoneza. Cei veniti din Kyokushin, Seidokan sau Muay Thai, si-au masacrat la propriu oponentii cu acesta tehnica simpla dar care, odata stapanita la perfectie, ofera un avantaj redutabil, fie in ring, fie in conditiile luptei de strada. Regretatul Andy Hug, mare campion K-1, facea ravagii cu al sau mawashi gedan. La fel stilistul Muay Thai, Peter Aerts, triplu campion K-1, ale carui puternice low kicks au dus deseori la ruperea muschiului cvadriceps al adversarilor. Sem Schilt, uriasul inalt de 2,12 metri inaltime, provenit tot din Kyokushin, la randul sau triplu campion K-1, a folosit deseori loviturile circulare de picior joase, pentru a-si castiga meciurile.

Cei 8 finalisti K-1 ai piramidei de la Yokohama din 2008

Spre disperarea lui Ishii, care initial isi dorise sa faca din K-1 un turneu in care stilistii de Karate sa domine celelalte stiluri, campionatele K-1 au ajuns sa fie castigate in mare parte de sportivii proveniti din Kick-Box si Thai-Box, campioni precum Ernesto Hoost, Buakaw Por Puramuk, Remy Bonjasky, Peter Aerts, Andy Souwer, Albert Kraus, Ray Sefo sau Mark Hunt. Secretul acestora a fost simplu, dar Ishii nu l-a anticipat la inceputurile K-1. Regulamentul intocmit de el semana picatura de apa cu regulamentul de lupta din Kick-Box, deci pe undeva sportivii proveniti din acesta directie aveau din start un avantaj natural, cunoscand tehnicile specifice. Absolut toti luptatorii K-1 sunt profesionisti care se antreneaza zilnic ore in sir pentru a excela cateva minute in ring. Nu se poate altfel. In K-1 pretul succesului este amar si are gust de sange si sudoare. Antrenamentele dure si luptele epuizante sunt meseria lor. Incepand de la regimul alimentar special, trec prin antrenamente variate de ridicat greutati, chiar si prin sesiuni de atletism si inot. Dar prioritatea o detin miile de ore de antrenament specific in care se “rup” la propriu sacii de box si pernele de lovit. Urmeaza sedinte interminabile in care se slefuieste tehnica de lovire si deplasare in ring, urmata de aprofundarea tacticilor si strategiilor diferite in functie de adversarii care urmeaza sa fie intalniti.
Olandezul Remy “The Flying Gentleman” Bonjasky, campion mondial K-1 in 2003, 2004 si 2008

Starurile K-1 si industria din jurul lor

Imperiul K-1 este foarte popular in Japonia, Coreea de Sud, Brazilia si Europa. Marile Turnee din Tokyo, Yokohama, Fukuoka, Osaka, Saitama si Fukuoka sunt transmise live prin Fuji Network in intreaga lume, iar prin sistemele Pay Per View si ESPN2 sunt vizionate de catre zeci de milioane de fani. In ultimii ani, canalul TV Eurosport si-a facut un bun obicei prin difuzarea galelor K-1 din intreaga lume. Totusi fenomenul K-1 isi traieste momentele de glorie maxima in imensele sali acoperite din metropolele Japoniei. Acolo se strang peste 70.000 de spectatori in cadrul turneeelor de calificare. Pretul biletelor sare deseori de 500 euro, dar acest amanunt pare sa nu deranjeze pe nimeni. Incurajati de succesul din tara-mama, consiliul K-1 a lansat promotii in intreaga lume. Astfel in prezent, se desfasoara, K-1 Paris, K-1 Amsterdam, K-1 Oceania, K-1 Seul si multe altele. Pariticipantii la K-1 sunt superstaruri inca dinainte de a ajunge in ringurile nipone. Regretatul Andy Hug multiplu campion de Kyokushin si campion K-1 in 1996, era preferatul spectatorilor niponi. Peter Aerts, Ernesto Hoost, Remy Bonjasky si Badr Hari sunt cele mai bune produse ale scolilor olandeze de Kick-Box. Jerome le Baner este de departe cel mai bun kick-boxer francez. Veteranii Ray Sefo si Mark Hunt sunt campionii Oceaniei. Glaube Feitosa si Francisco Filho Alves nu sunt doar cei mai buni luptatori ai Kyokushinului brazilian, ci si cei mai buni exponenti ai karateului full contact din toate timpurile.

Constienti de dorinta publicului nipon de a vedea luptatori cat mai masivi fizic, organizatorii au facut rabat de la calitate (spre indignarea cunoscatorilor) si au promovat o serie de colosi atehnici precum fostul jucator de fotbal american Bob Sapp, “monstrul” brazilian Montanha Silva, ex-sumotori-ul Akebono, precum si gigantul coreean inalt de 2,18 metri, Hong Man Choi. Succesul imens al intrecerilor, alaturi de spectaculozitatea unor lupte intre gigantii K-1 si adevaratii luptatori ai aceleiasi promotii, au dus la dezvoltarea unei adevarate industrii de facut bani. Astfel, promotorii K-1 au ajuns sa castige mai multi bani din vanzarea de jocuri de calculator, tricouri, mascote, brelocuri, postere cu luptatorii celebri decat din vanzarea de bilete. Bob Sapp, de exemplu, a ajuns milionar in urma reclamelor la guma de mestecat, pizza si aparate de ras, difuzate in Japonia si Coreea de Sud.

K-1 World MAX, divizia celor mici si aprigi

Succesul initial al K-1 s-a bazat pe aducerea in ring al luptatorilor de categorie grea si supergrea, deoarece la aceste categorii K.O.-urile au o frecventa mult mai mare datorita fortei dezvoltate in lovituri de catre luptatori masivi si tehnici in acelasi timp. Totusi, tehnicitatea, ritmul, cadenta si rezistenta luptatorilor din categoriile mici nu a ramas straine promotorilor K-1. Pentru a iesi in intampinarea unor luptatori de exceptie, dar a caror greutate nu depaseste 70 kilograme, K-1 a lansat o noua promotie dedicata exclusiv acestora. Deja celebra K-1 MAX (Middleweight Artistic Extreme) a reusit sa capteze in scurt timp atentia cunoscatorilor in domeniu. Multi dintre acestia declarand ca K-1 MAX ofera adevaratul spectacol de forta, viteza si tehnicitate. Spectacol pe care il oferea si categoria grea in anii de glorie ai unora precum Le Banner, Sefo, Aerts, Hoost sau Filho.

Elita luptatorilor din World MAX

Ritmul ametitor al schimbului de lovituri din ring, tehnicitatea incredibila, dinamismul neegalat al luptelor au dus in scurt timp la lansarea si consacrarea unor luptatori extraordinari. Oricine este familiarizat cu meciurile din K-1 MAX, va fi cucerit mai devreme sau mai tarziu de forta pumnilor grecului Michalis Zambidis, de loviturile incredibile de picioare executate din orice unghi de catre thailandezul Buakaw Por Pramuk, tehnica impecabila si tactica lui Andy Souwer, combinatiile brat-picior ale lui Albert Kraus, disciplina de ring si insistenta lui Masato, forta si agresivitatea lui Gago Drago sau curajul si tehnica desavarsita a noii senzatii, ucraineanul Artur Kyshenko.

Artur “White” Kyshenko (dreapta), nascut in 1986, campionul Ucrainei la Thai Box, finalist al K-1 World MAX in 2008

Contestari, Yakuza si Fiscul

Evident, un asemenea fenomen mediatic cu implicatii internationale atat economice, cat si sociale, nu pute sa scape de probleme si necazuri. Primii dezamagiti au fost spectatorii cunoscatori ai vechiului spritul al competitiei, care au reprosat conducerii K-1 ca nu a stiut sa aleaga noua generatie, o generatie ce nu se ridica la nivelul celor din anii de glorie. Tinere talente promitatoare precum Alexey Ignashov, Alexander Ustinov, Martin Holm sau Carter Williams s-au pierdut nemeritat in anonimat, in favoarea promovarii unor freak-show-uri, unde rolul principal era detinut de Hong-Man Choi sau Bob Sapp.

O alta lovitura de imagine si audienta receptionata in plin de K-1, a fost aparitia in paralel a fenomenului MMA, care literalmente i-a luat fata in ultimii ani. Turneele MMA, promovate in principal de PrideFc si UFC, prezinta lupte mult mai spectaculoase, unde protagosnitii au reguli mai libere si tehnici mai diverse. Evident premiile si banii din lumea MMA, eclipseaza in prezent sumele de bani vehiculate in K-1. In contrapartida, K-1 a lansat propria promotie de MMA, K-1 ROMANEX, promotie care nu s-a ridicat la nivelul rivalelor din domeniu. Alte probleme au venit din sfera finaciara, fondatorul Kazuioshi Ishii fiind condamnat de fiscul nipon pentru evaziune fiscala. Ishii a fost arestat pe baza zvonurilor privind implicarea sa in spalarea de bani si furtul unei sume de 530 milioane yeni. In ciuda acestei situatii, Ishii a iesit linistit din inchisoarea Shizuka, dupa o sedere de doar 2 luni. Initial primise o condamnare de 22 luni. Dar pentru prietenii Yakuza, 22 se traduce prin 2… Curtea a fost “nevoita” sa accepte faptul ca Ishii era un “cetatean model” in inchisoare, fiind eliberat pentru buna purtare.

Kazuyoshi Ishii, fondatorul K-1, in prezent un personaj controversat

Zvonurile despre legaturile stranse dintre Ishii si liderii Yakuza par a se adeveri. Presa nipona relata ca in momentul eliberarii, autoritatile mai aveau putin si-i cerau iertare in genunchi. Ca sa vedem pana unde merge influenta Yakuza, merita mentionat ca Ishii a primit din partea prestigioasei publicatii de arte martiale “Black Belt Magazine” titlul de “Man of the Year” in anul 2004. Noroc ca Ishii este un om modest – daca ar fi vrut, cu siguranta iesea “Man of the Year “ in fiecare an.