Luptătorii craioveni vor să oprească medaliile acasă
Gazeta de Sud-Sport – Daniela MITROI-OCHEA

Duminică se va desfăşura în Bănie Campionatul Naţional de Unifight Thai Kickboxing, după reguli K1, iar organizatorii se aşteaptă la meciuri spectaculoase.

Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din Craiova va găzdui duminică finala Campionatului Naţional de Unifight Thai Kickboxing, după reguli K1, în organizarea Federaţiei Române de Unifight şi a clubului Power Gym Craiova. Ionuţ Pucă, antrenor la Power Gym Craiova, şi câţiva elevi de-ai săi au vorbit ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, despre competiţia care va reuni la start 60 de participanţi (14 la categoria de vârstă copii, 20 la juniori, 26 la seniori) care provin de la 12 cluburi din ţară.
„Noi avem zece sportivi care vor participa, în urma calificărilor, la etapa de zonă, şi pentru că tot suntem gazde sper să încununeze munca de un an cu rezultate bune. Preconizez că vom obţine cinci medalii de aur, iar restul participanţilor de la noi vor urca pe podium, pentru că sunt «crema» clubului. Sper să fie o competiţie reuşită, la fel ca cele trei pe care le-am organizat anul trecut, una la seniori, una la copii şi una de profesionişti“, a spus Pucă.

Tănase e campion
şi la box

Despre concursul de duminică au vorbit şi cei doi seniori de la Power Gym, care vor urca în ring, Cristian Tănase şi Alexandru Lupu. Ambii au practicat înainte alte sporturi. Cristian Tănase a făcut box, a obţinut titlul de campion naţional la juniori, chiar în Bănie, şi speră să repete figura şi acum. El a trebuit să slăbească, deoarece a trecut de la categoria +95 de kilograme, la +85. „Am ieşit campion la box în cadrul unui concurs la Craiova. Acum iar am ocazia să iau aurul acasă şi nu o voi rata. A fost greu cu slăbitul, dar cu multă voinţă am reuşit“, a spus Tănase.
Colegul său, Alexandru Lupu, care va concura la categoria 80 de kilograme, a practicat înainte wushu şi speră că va obţine duminică un rezultat pe măsura pregătirii pe care a făcut-o. La conferinţă a fost prezent şi Alex Beţiu, care a oferit un sprijin financiar considerabil la organizarea acestui campionat naţional. El a explicat de ce ajută clubul craiovean: „Am mai mers şi eu la antrenamente să fac mişcare şi îmi place. Nu este vorba numai despre bătaie, cum se crede. Este un sport complex, care disciplinează şi îi ţine pe tineri departe de vicii. Degeaba este forţă dacă nu e şi minte. La Power Gym sunt sportivi bine pregătiţi, care au rezultate bune la competiţiile din ţară. Au muncit mult pentru acest campionat, dar dacă domnul Pucă nu primea ajutor nu ar fi putut ţine această competiţie la Craiova“, a spus Beţiu.
Concursul de duminică va începe la ora 14.00. Copiii şi juniorii vor lupta la sol, două reprize a câte două minute în calificări, apoi trei reprize a câte două minute în finale. Seniorii vor lupta în ring, trei reprize a câte două minute.

Concurează zece craioveni

Cei zece sportivi de la Power Gym Craiova, participanţi la finala campionatului naţional, sunt: Enzo Mincă (categoria copii), Pedro Pătra, Alex Iliescu, Cătălin Oprea, Bogdan Băluţă, Gabriel Nica, Cătălin Plăvache, Alin Dumitru (toţi juniori), Cristian Tănase, Alexandru Lupu (ambii la seniori).